I. Restaurarea funcției prezidențiale

Rolul președintelui este reglementat de Constituție: ”Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate (art. 80).  

Astfel, dacă Președintele constată că puterile statului sau autoritățile publice încalcă Constituția, cheamă la mediere. Președintele mediază ”între stat și societate” când conflictul vizează probleme sistemice care lezează sentimentul de dreptate al societății și slăbesc dezvoltarea națiunii. Rezultatul medierii este obligatoriu, cu forță constituțională.

Constituția i-a conferit totodată Președintelui și dreptul exclusiv să convoace referendumul în orice probleme de interes național, instrumentul democrației directe: ”Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național.” (art. 90). Declanșarea referendumului este posibilă trecându-se peste mediere, legătura Președintelui cu poporul fiind necondiționată. 

Președintele este cheia de boltă a sistemului nostru constituțional, dând viață Constituției - contractul social. Legea fundamentală nu este doar o sumă de reglementări juridice, ci expresia drepturilor și libertăților cetățenilor în exercițiul lor, în procesul de realizare a voinței poporului. Numai Președintele poate aduce împreună puterile statului, precum și statul și societate, refuzul său aruncând în aer întreaga arhitectura constituțională. 

Statul român se află azi în cel mai puternic conflict din istorie cu societatea, lipsită de forța de a ieși din ghearele statului uzurpat. Președintele, prin funcția medierii și referendum, este singurul care poate scoate țara  din lovitura de stat instalată de 34 de ani.  

Sunt supuse medierii Președintelui componentele suveranității naționale: suveranitatea resurselor naționale, suveranitatea alimentară, suveranitatea educației și sănătății naționale, suveranitatea demografică, suveranitatea externă și suveranitatea politică.

II. Suveranitatea resurselor naționale

           Una dintre cele mai grave probleme este acuzația venită din partea societății în ansamblul ei, că statul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 135 din Constituție, ”de protejare a intereselor naționale în activitatea economică și cu privire la exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național.” Realitățile economice și sociale confirmă, statul pierzându-și legitimitatea. Nimeni nu poate să explice cum este posibil ca România, cea mai bogată țară în resurse din Europa, să fie țara cu cei mai săraci cetățeni, iar multinaționalele cu cel mai mare profit?

Președintele celor care n-au avut Președinte va declanșa medierea între sta și societate pentru clarificarea conflictului. În acest scop, va înființa Comisia de Inventariere și Evaluare a tuturor resurselor proprietate publică: zăcăminte de petrol și gaze, cărbune, cupru, zinc, metale prețioase și metale rare etc., resursele hidrografice, pădurile, terenurile agricole, frecvențele publice etc.  Raportul Comisiei va stabili ce resurse deține România și dacă exploatarea lor este în concordanță cu standardele europene. Un asemenea demers nu s-a făcut  după 1990. Medierea va avea drept obiectiv alinierea prețului redevențelor și a condițiilor contractelor de exploatare cu standardele europene, România fiind parte a tratatelor europene. Orice facilități și privilegii vor fi anulate. 

În cazul eșecului medierii, indiferent de justificări, Președintele va convoca referendumul național, expresia suveranității națioale. În cazul, puțin probabil, în care Parlamentul refuză aplicarea rezultatului referendumului, Președintele va convoca un referendum pentru dizolvarea sa.

III. Suveranitatea educației naționale

           Școala este unul dintre cei trei factori educaționali decisivi ai națiunii – familia, școala și biserica. Născut, crescut și unit ca adult în familie, omul primește educația de la școală pentru societate, iar biserica îl ridică la viața spirituală. Degradarea extremă a școlii din ziua de azi distruge țesutul națiunii și pune în pericol conștiința națională. Școala n-a permis niciodată în istorie să fie invadată de vulgaritate, violență, droguri, prostituție și bătaie de joc împotriva ideii de educație, niciodată statul n-a fost atât de iresponsabil. Primele victime sunt chiar elevii, fără speranță într-o lume a competitivității, ca și familiile lor.  

Singura autoritate care poate scoate școala din promiscuitate este Președintele României, în misiunea sa de a solidariza națiunea. Două sunt condițiile care trebuie respectate: repunerea cadrului didactic în centrul școlii,  redactarea manualelor de Academia Română și asigurarea cadrului pentru desfășurarea actului educațional.    

1.1. Legea învățământului consacră ”principiul interesului superior al elevului – care presupune asigurarea cu prioritate a unui mediu educațional sigur și sănătos, promovarea drepturilor și a nevoilor individuale ale fiecărui elev, precum și luare în considerare a impactului deciziilor educaționale asupra dezvoltării copilului pe termen scurt, mediu și lung, punând interesele elevilor înaintea altor considerente” (art. 3 lit. v din lege). Acest principiu este fals.    

Școala pune înaintea oricăror alte considerente interesul societății, iar nu al elevului. Familia are grijă de copil, în sensul interesului superior, iar nu școala. Școala primește ”comanda socială” de la societate, reprezentată de cadrul didactic, cel care realizează actul educativ are nevoie de cadrul legal pentru a-și îndeplini misiunea: programă, manuale bune, asigurarea măsurilor de disciplină muncii sale și a elevului, precum și respectul societății. Învățătorii și profesorii nu vor mai fi umiliți, iar elevii își vor recâștiga onoarea  de elevi.  

1.2. Un alt principiu fals privește manualele alternative. Sub pretextul diversității abordărilor, partidele, guvernele și ministerele au introdus în manuale corectitudinea politică, ideologia de gen, falsul istoric și cultural. Manualele au devenit factori de propagandă ideologică. Modelele și valorile naționale au fost minimalizate sau excluse și, sub presiunea părinților din ”grijă față de copii” și pentru că ”nu au ce să facă cu școala”, manualele au fost infantilizate: școala a fost obligată să dea diplome false, fără valoare. 

Nicio ideologie nu poate fi acceptată în manuale și școală, iar renunțarea la standardele educaționale este o crimă națională. Valorile morale și istorice, nevoia competențelor științifice în societate nu sunt negociabile.   

            Academia Română, forul științific și cultural cel mai înalt al României și apolitic, va avea misiunea redactării manualelor. Clasa politică incompetentă, care și-a pierdut legitimitatea, ale cărei rezultate se văd, va fi oprită de la conceperea manualelor. 

            1.3. A treia condiție este asigurarea cadrului pentru desfășurarea actului educațional. Decența, disciplina și recompensarea meritului, condiții pedagogice aflate în sarcina cadrului didactic, vor fi reglementate. Elevii și părinții trebuie să ia act că aceste îndeplinirea acestor condiții reprezintă interesul lor, fără educație elevul fiind condamnat să ducă o viață în nedemnitate și sărăcie.

IV. Suveranitatea alimentară a României

Alimentarea cu hrană a populației României se realizează în baza principiului securității alimentare. Potrivit acestui principiu, guvernanții  au libertatea să asigure hrana indiferent proveniență.  Suveranitatea alimentară este un concept cu posibilă aplicare numai în țările care pot să acoperi hrana pentru piața internă, dar și pentru alte piețe.

În România se întâmplă ceva sinistru. Cu toate că putem produce hrană pentru 80-100 de milioane de oameni, în țară rămânând 14 – 15 milioane, produsele alimentare de pe rafturi sunt importate în proporție de 60%. Cifrele spun un lucru clar, că România a fost transformată în piață de desfacere, este colonizată. 

Problema este extrem de gravă, de securitate națională. O mare parte din banii românilor pleacă în afară pe alimentele străine și nu pot contribui la dezvoltarea țării; sunt paralizate domeniile de producție – agricultura, industria alimentară și industriile aferente – fiind afectate profund toate grupurile sociale; sunt blocate milioane de locuri de muncă, țara fiind transformată într-o țară de asistați sociali. Din cauza invaziei produselor străine în piața alimentelor a dispărut pur și simplu lumea rurală, milioane de familii fiind dezintegrate. Consecințele macro directe au fost și căderea natalității, depopularea țării și intrarea în iarna demografică. 

Aceasta a fost una dintre cele mai mari lovituri date României. Alte state producătoare și-au dorit scoaterea de pe piață a unui competitor semnificativ și colonizarea pieței românești, românii devenind sclavii lor. Este vorba despre un plan sinistru, statele europene folosind mecanismul colonizării și pentru folosirea forței de muncă românești la ei acasă, cei mai mulți chiar în agricultură, pământurile din satele noastre, printre cele mai bune din lume, rămânând nemuncite. Țăranii noștri au devenit sclavi pe plantațiile de căpșuni și sparanghel din Europa. 

Mecanismul draconic aplicat României, cu contribuția criminală a Președinților României împotriva Constituției, a fost constituit din mai multe paliere: privatizarea și distrugerea industriei îngrășămintelor chimice; refuzul creditării, fiind interzis creditul agricol prezent în alte state; UE a discriminat fermierii români, care primesc subvenții chiar și de două ori mai mici, devenind necompetitivi; comerțul intern a fost confiscat de marile lanțuri străine, care aduc produse străine ieftine și proaste, nu primesc marfa autohtonă și blochează producția. Complexele de depozitare au fost și ele distruse și nu s-au creat alte lanțuri, iar sistemul de irigații a fost distrus și lăsat în părăsire. 

Miza a fost România și a fost cucerită. Conspirația este de inspirație africană și s-a întâmplat în plină Europă, cu presiunile ei și a clasei politice trădătoare, în frunte cu Președinții României.   

Soluția este declararea politicii pentru suveranitatea alimentară de către Președintelui României în calitate de mediator între puterile statului, precum și între stat și societate, colonizarea pieței interne fiind o chestiune de securitate și suveranitate națională. Președintele va constitui un Grup de lucru permanent format din reprezentanți ai parlamentului, guvernului, ministerelor de resort, asociațiile patronale și civice, sociologi, specialiști în domeniile angajate, cu obiectivul realizării obiectivului de țară – suveranitate alimentară a României. 

   În condițiile crizei alimentare care se profilează, este sarcina Președintelui, Premierului și Parlamentului să obțină sprijinul UE, România putând acoperi nevoi stringente ale pieței europene. Perioada de canibalizare în interiorul UE trebuie să se sfârșească, în fața marilor provocări mondiale și instalării lumii multipolare.

Raportul Comisiei va fi supus referendumului național.   

V. Suveranitatea demografică și a familiei

          Depopularea țării în urma celui mai mare exod din istorie, prăbușirea natalității și intrarea în iarna demografică, amenință cu golirea teritoriului și înlocuirea cu alte populații, aflate în explozie demografică, în perspectiva câtorva decenii. Fenomenul este european trebuie oprit prin politici coordonate la nivel național și european, implicând cooperarea cu forțele politice europene și programe comune, de asistență mutuală.

Președintele României va propune în cadrul Consiliului UE asumarea acestui proiect de salvare a popoarelor europene. Toate celelalte proiecte comunitare, militare, economia verde, banii alocați oricăror alte proiecte sunt subsidiare, Europa trebuind trezită din somnul cel de moarte.

Implicarea bisericilor este obligatorie, pentru înlocuirea culturii morții cu cea a vieții, chestiunea avortului și familiei fiind esențiale. E nevoie, de asemenea, de implicarea tuturor sistemelor societale: educația, sănătatea, alimentația, politici privind protecția locurilor de muncă, intervenții fiscale etc. 

Măsurile luate deja de țări precum Ungaria și Italia, pentru acordarea de facilități fiscale, cumpărarea de case cu preț subvenționat și recompensarea familiilor cu copii trebuie să fie analizate de parlament și guvern, respectivele măsuri fiind deja puse în operă. O parte din resursele financiare pentru încurajarea ridicării natalității vor fi distribuite din veniturile produse prin exploatarea resurselor naturale.  

Readucerea acasă a unui număr cât mai mare a românilor din diaspora este o condiție esențială. Fără implicarea lor, proiectul are mici șanse de reușită. De altfel toate celelalte domenii ale suveranității invocate în prezentul Program prezidențial se adresează deopotrivă diasporei, ca factor de participare activă. Măsurile de încurajare, precum facilități fiscale, proiecte economice în care să se integreze, contribuții directe ale statului în cumpărarea de case și parteneriate publice – private, sunt doar câteva din măsurile necesare.  

Președintele va propune medierii soluția recompensei financiare viagere pentru mamele cu copii.  Atâta vreme cât societatea românească nu va pune în centrul preocupărilor sale maternitatea, menirea femeii ca izvor al vieții, oferindu-i protecție și siguranță într-o lume ostilă, femeile fiind cele mai vulnerabile într-o lume în care familia se află sub asediu,  suntem nedemni în fața lui Dumnezeu, iar societatea nu are nicio valoare. Recompensa viageră nu este de fapt o recompensă, copii fiind un dar de neprețuit al femeilor.

VI. Suveranitatea sănătății naționale

În Europa există trei modele de sisteme de sănătate publică tradiționale – modelul Beveridge, modelul Semashko și modelul Bismarck- primele două fiind finanțate, organizate și gestionate de stat, modelul Bismarck fiind finanțat pe principiul asigurărilor sociale obligatorii.

Regimul comunist a adoptat modelul Semashko, finanțat, organizat și gestionat de stat. În trei decenii au fost puse bazele unui sistem de sănătate de stat complet gratuit: o rețea de spitale și dispensare până în ultimul cătun, cabinete medicale în școli și întreprinderi, o școală de medicină renumită în lume, o puternică industrie farmaceutică. În același timp, au fost construite  o vastă rețea de stațiuni balneo-climaterice și turism, baze și cluburi sportive, în folosul sănătății națiunii. Sistemul sanitar nu a fost o invenție a regimului comunist, foarte asemănător cu modelul Beveridge, în condițiile în care populația era de 22 de milioane de locuitori, iar nu 15 cât mai suntem în țară. 

Fără nicio dezbatere publică, în atmosfera de culpabilizare a regimului comunist, s-a trecut la modelul Bismarck, singurul construit pe principiul asigurărilor sociale obligatorii de stat și asigurărilor private de sănătate, în condițiile în care modelul Bismarck este legat indisolubil de modelul economic cel mai puternic din Europa,  consolidat în 200 de ani, Germania. Nu era nicio șansă ca acest sistem să fie funcțional, ținând seama de starea economiei și societății, imposibilitatea realizării unui sistem funcțional al asigurărilor sociale, când milioane de oameni au fost aduși în sapă de lemn, fără siguranța zilei de mâine.

Modificarea din temelii a modelului sanitar a avut drept beneficiari de la bun început big pharma și oligarhia internă securistică, care-au pus la mezat chiar viața și sănătatea românilor, azi cel mai bolnav și mai sărac din Europa. Industria farmaceutică națională a fost desființată, iar comerțul cu medicamente a fost confiscat de câteva rețele, fiind folosiți bani publici. Zeci de mii de medici și sute de mii de asistenți medicali – unii dintre cei mai bine pregătiți din Europa -, au fost nevoiți să plece din țară, fiind organizate adevărate târguri de samsari pentru a acoperi deficitul din Franța, Italia, Marea Britanie, Germania, Austria etc., aceștia fiind educați pe cheltuiala statului român. 

Sistemul sanitar românesc trebuie să revină la modelul Semashko/ Bevderidge, sistem finanțat, organizat și gestionat de stat care să asigure dreptul la sănătate pentru toți cetățenii români, în pachetele de bază. Este un drept istoric câștigat de poporul și care și-a dovedit viabilitatea. Statele europene care aplică modelele trebuie urmate. Sistemul privat nu poate fi interzis, dar nu va interfera cu sistemul public. 

Întregul sistem de corupție al caselor de sănătate și al intermediarilor de medicamente și aparatură medicală, al contractelor subterane finanțate de stat și care se regăsesc în prețul sănătății oamenior, ca și cardul de sănătate, care îngrozește populația, urmează să dispară. Sănătatea publică nu este o chestiune privată, ci una de stat, în grija întregii societăți. 

Prevenția trebuie să aibă un loc central, ca în toate sistemele europene, cel mai important mijloc fiind școala și educația în general. Societatea este azi captivă industriei farmaceutice, care a reușit o adevărată medicalizare a vieții oamenilor printr-o propagandă agresivă, în aceeași măsură cu industria fast-food, o frăție fatală pentru sănătatea cetățenilor. Pentru România, invadată de produse ieftine și de proastă calitate, cu un popor sărăcit, educația sanitară în școală, ca materie obligatorie, este vitală.

În cazul eșecului medierii pentru adoptarea noului model sanitar, finanțat, organizat și gestionat de stat, Președintele va convoca referendumul național.

VII. Relațiile în cadrul UE și NATO

1.1.Președintele pentru cei care n-au avut Președinte este suveranist, aceasta fiind o obligație constituțională. Art. 1 din legea fundamentală dispune că ”statul este național și suveran”; art. 2 așează ”suveranitatea poporului”  la temelia Constituției; art. 82 prevede forma jurământului Președintelui: ” Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr (...) suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”; art. 118 reglementează forțele armate: ”Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității statului”.

Președinții României, în mod special ultimii doi, au adoptat în mod total narativul globalist occidental, pentru care suveranitatea statelor și popoarelor a devenit o crimă, narativ care domină întreaga medie mainstream, suveranitatea fiind tradusă prin extremism. Mulți dintre liderii de opinie s-au raliat și ei, din neștiință sau ticăloșie. Definiția suveranității este dreptul la auto-determinare a poporului. Președintele apără suveranitatea ca obligație constituțională, nu este opțională. 

Principiile Președintelui în relația cu UE sunt: 1. constituția României nu este negociabilă, așa-zisul drept european fiind subsecvent și aplicabil numai dacă nu încalcă norma constituțională; 2. eliminarea tuturor discriminărilor la care sunt supuși românii; 3. România va fi scoasă din pactul fiscal, care obligă la deficitul maxim de 3%, acesta fiind un instrument de blocare a dezvoltării țării. Statele occidentale s-au dezvoltat zeci de ani pe deficite de zeci de procente și pot încălca deficitul fără să li se întămple nimic; 4. până când nu se vor închide minele de cărbune în toată UE, România le va deschide, iar pactul verde nu se va aplica în detrimentul locurilor de muncă și veniturilor românilor; 5. față de spațiul Schengen, Președintele va uza de dreptul de vet în CE, până când Austria va ceda; 6. Ideologia LBGT nu va avea susținerea statului român, drepturile minoritățior fiind respectate; 7. migrația nu va fi acceptată de România; 8. România nu va accepta transformarea UE într-o organizație militară, aflându-se la granița de est, care expune țara unui război prin proxy; 9. orice inițiativă pentru adoptarea Constituției europene va fi respinsă. 

 

1.2. Art. 10 din Constituție prevede: ”România întreține și dezvoltă relații pașnice cu toate statele și, în acest cadru, relații de bună vecinătate, întemeiate pe principiile și pe celelalte norme general admise ale dreptului internațional.”

Constituția obligă statul român la o politică a păcii și acest principiu trebuie respectat. Din perspectivă istorică, România nu poate uita că, fiind a patra țară contributoare la înfrângerea nazismului, după URSS, SUA și Marea Britanie, la Conferința de pace am fost considerați țară învinsă și cedați la masa verde lui Stalin. România a plătit un preț greu, fiind decimată întreaga intelectualitate interbelică, sute de mii de victime în închisori și un regim teribil de represiune de 45 de ani, pentru ca în 1990 tot poporul român să fie culpabilizat pentru regimul comunist. Drept ”recompensă”, Europa vestică ne-a colonizat după 1990, sub conducerea UE. 

România va acționa în scopul întăririi capacităților defensive în cadrul NATO, organizația având, potrivit tratatului, un scop defensiv. 

Potențialul economic al țării va fi îndreptat, înainte de toate, în programele sociale și de dezvoltare economică și ieșire a țării din colonialismul de tip african. România are nevoie mai mult de copii, decât de bombe.

VIII. Angajamente în problemele stringente ale românilor

1. Apă alimentară gratuită pentru popor

            A da apă celor însetați este o misiune creștină,  Mântuitorul fiind în fiecare din ei. Abia apoi este și un act social. În lumea rurală s-au păstrat încă fântânile pe marginea drumurilor, iar în mediul urban sistemul de fântâni și cișmele în spațiile publice erau peste tot și în timpul regimului comunist.

Apa alimentară gratuită pentru popor a dispărut pe nesimțite după 1990, pentru prima dată în istorie, un atac diabolic al corporațiilor și oligarhiei securistice împotriva patrimoniului cultural și religios, pentru a-i obliga pe români să cumpere apa. O doză de apă de jumătate de litru ajunge la 2 euro la București. Părinții îi cumpără zilnic copilului pentru școală, cu prețul cât o pâine, iar cei mulți, care nu-și permit să cumpere se simt umiliți pe străzile pline cu birouri scumpe. Nedreptatea nerușinată va înceta. În școli, grădinițe, spitale, instituții, locuri publice, apa de băut va fi la îndemâna tuturor. 

Resursele subterane sunt semnificative, iar investițiile nesemnificative din partea autorităților locale/centrale. Dincolo de chestiunea morlă, insuficiența apei la îndemână creează probleme de sănătate, iar într-o lume în care criza apei devine o problemă planetară, accesul la apă gratuită este și o problemă securitară. Este tragic cum, în unele dintre orașele mari, pierderile de apă din rețeaua de conducte sunt foarte mari.  

            În cazul eșecului medierii, Președintele va convoca referendumul.

2. Lupta împotriva obezității 

În România, ca și în Europa, obezitatea a devenit epidemică, 60% din populația adultă și 30% dintre tineri fiind victime, iar viitorul se anunță și mai sumbru, pentru 2035, 2 din 3 copii putând să fie afectați. 13 forme de cancer, 2 de diabet, boli cardio-vasculare, infertilitate, își pot avea cauzele în această boală cronică și progresivă. 

Programul de inversare a procesului se poate realiza cu participarea societății și instituțiilor, într-un front comun. O supraveghere a alimentelor nesănătoase și  informarea cetățenilor, educația elevilor cu privire la hrana și viața sănătoasă, implicarea întregului sistem sanitar, a mediei și societății civile într-o acțiune girată de președintele României, are șanse mari să stopeze și să diminueze fenomenul.

Efectele nu sunt numai pentru sănătatea cetățenilor, ci și pentru ridicarea presiunii de pe sistemul medical, dar, înainte de toate, poporul va avea pentru prima dată șansa să fie unit, solidar.